Duatlonul meu

Duatlon Cetatea Brasovului - editie a 3-a

Eu ii spun "duatlonul meu" pentru ca imi este clar ca e cea mai frumoasa competitie pentru mine, are o importanta aparte si de un an intreg astept marele event. La primele 2 editii am participat doar la stafeta dar anul aceasta "duatlonul" m-a convins sa ma apuc de alergat si sa particip singur. Dupa multe antrenamente a venit ziua cea mare ... pot sau nu pot ?
Nu am putut sa ma ascund si mi-am recunoscut din start ca nu sunt un alergator bun, asta o stie toata lumea... m-am apucat de alergat abia in primavara si lucrurile au mers bine, dar sunt constient nu pot sprinta si nu pot mentine o viteza buna pentru mult timp. Dar asteptam ca la proba de mtb sa recuperez pe cat posibil handicapul de la alergare.

Marea zi a sosit si in uralele multimii de suporteri pe care i-am avut prezenti am plecat alaturi de cei aprox. 200 de participanti in prima proba: cei 5 km inclinati de alergare...
Am plecat cam tare si m-am strecurat cat mai in fata dar dupa 200 de metri eram nevoit sa las baietii sa-si faca treaba. Curand Cata si Sica m-au devansat si spre disperarea mea nu puteam sa mentin ritmul lor, nici nu incepusem cursa bine si deja ma simteam resemnat. Dar mi-am scos repede din cap gandurile de genu' si mi-am inchipuit ca cu fiecare pas sunt mai aproape de bicicleta, unde sunt in elementul meu. Mare parte din alergare a fost anosta, pana la scari, aici am reusit sa depasesc cativa concurenti dar pana la final am avut ceva dureri de ficat. Pe Sica si Cata inca ii vedeam in fata dar departe, la 2 minute, tot indepartandu-se de mine... Plin de dureri si frustrari am ajuns in zona de tranzitie unde am mai pierdut ceva timp cu schimbatul papucilor (fara SPD-uri nu am nici o sansa).


Gata, mi-am luat bike-ul si parca de aici a inceput adevarata cursa. Am pus cadrul pe umar si am urcat scarile in graba, mirat ca mai sunt in stare... m-am urcat pe bike si am prins aripi. Stiu ca nu sunt cel mai grozav pe mtb dar sunt foarte convis ca nu exista nici un participant care sa cunoasca traseul la fel de bine ca mine (de 3 ani ma antrenez pe el si pur si simplu il ador, ii stiu toate secrete si obstacolele). Cred ca asta a fost marele meu avantaj, durerile au trecut si am depasit ca nebunul tot ce am prins si asta m-a facut sa ma simt si mai puternic. Pe Cata si pe Sica i-am ajuns pe catararea spre Gaboni si i-am lasat in urma, pe urcarea spre Saua Tampei am depasit multi concurenti care preferau sa impinga pe langa bike, iar din Sa totul a fost floare la ureche. Pe coborare am fortat mai mult ca deobicei si a meritat, inca 6 concurenti lasati in urma si parca aproape odihnit am ajuns din nou la adidasii de alergare.

Dupa cum ma asteptam chinul deabia de aici incepe, a doua alergare nu e ca prima, e lunga si mult mai inclinata, sau cel putin asa imi dictau muschii. M-au incercat carceii la gambe de vreo 4 ori si nu am mai putut forta aproape deloc pana la scari. Imi era frica ca tot ce castigasem pe bike o sa pierd din nou, dar totusi nu a fost chiar asa...distantele se marisera mult si rar mai vedeam vreun concurent in fata sau in spate. Pe scari am mers incet ca sa nu rist un carcel si a functionat, am reusit sa mai fortez putin pana in zona startului. Aici am avut parte de cel mai tare energizant posibil, un rand de incurajari frenetice de la suporterii mei care mi-au dat o ultima doza de energie pana la final.
Ultima suta de metri a fost cea mai spectaculosa, vedeam finishul si am uitat de toate durerile, asta e sentimentul pe care il asteptam de un an... asta nu poti cumpara niciodata cu un MasterCard !

Imediat dupa final aproape ca mi s-au blocat muschii, am observat ca am facut pana la bike (double snake bite) dar aveam un zambet pana la urechi. Locul 14 pana la urma, din totalul de 63. Pare bine, multumitor pentru mine dar la o mica analiza lucrurile sunt clare. Nu sunt un alergator...inca! Am pierdut enorm de mult pe alergare si mai ales pe a doua. Partea buna e ca am avut al 4-lea timp la mtb, ceea ce mi se pare incredibil. Una peste alta, sunt foarte multumit, dar pentru la anu obiectivele se schimba.

Asadar dupa un lung sezon, bike-ul meu e pe butuci, orgoliul meu e multumit... merit o vacanta! Maine plec in Cypru, fara mtb de data asta.

Multumesc suporterilor, lui Cata pentru poze, lui Liviu pentru incurajarea de pe coborarea de mtb, organizatorilor pentru tot efortul, si nu in ultimul rand fizioterapeutei mele pentru stie ea ce...

O parte din pozele nostre le gasiti aici: http://picasaweb.google.com/siman.mihai/DuatlonCetateaBrasovului2010#


Marius, Cata, eu si Em