Duatlonul meu

Duatlon Cetatea Brasovului - editie a 3-a

Eu ii spun "duatlonul meu" pentru ca imi este clar ca e cea mai frumoasa competitie pentru mine, are o importanta aparte si de un an intreg astept marele event. La primele 2 editii am participat doar la stafeta dar anul aceasta "duatlonul" m-a convins sa ma apuc de alergat si sa particip singur. Dupa multe antrenamente a venit ziua cea mare ... pot sau nu pot ?
Nu am putut sa ma ascund si mi-am recunoscut din start ca nu sunt un alergator bun, asta o stie toata lumea... m-am apucat de alergat abia in primavara si lucrurile au mers bine, dar sunt constient nu pot sprinta si nu pot mentine o viteza buna pentru mult timp. Dar asteptam ca la proba de mtb sa recuperez pe cat posibil handicapul de la alergare.

Marea zi a sosit si in uralele multimii de suporteri pe care i-am avut prezenti am plecat alaturi de cei aprox. 200 de participanti in prima proba: cei 5 km inclinati de alergare...
Am plecat cam tare si m-am strecurat cat mai in fata dar dupa 200 de metri eram nevoit sa las baietii sa-si faca treaba. Curand Cata si Sica m-au devansat si spre disperarea mea nu puteam sa mentin ritmul lor, nici nu incepusem cursa bine si deja ma simteam resemnat. Dar mi-am scos repede din cap gandurile de genu' si mi-am inchipuit ca cu fiecare pas sunt mai aproape de bicicleta, unde sunt in elementul meu. Mare parte din alergare a fost anosta, pana la scari, aici am reusit sa depasesc cativa concurenti dar pana la final am avut ceva dureri de ficat. Pe Sica si Cata inca ii vedeam in fata dar departe, la 2 minute, tot indepartandu-se de mine... Plin de dureri si frustrari am ajuns in zona de tranzitie unde am mai pierdut ceva timp cu schimbatul papucilor (fara SPD-uri nu am nici o sansa).


Gata, mi-am luat bike-ul si parca de aici a inceput adevarata cursa. Am pus cadrul pe umar si am urcat scarile in graba, mirat ca mai sunt in stare... m-am urcat pe bike si am prins aripi. Stiu ca nu sunt cel mai grozav pe mtb dar sunt foarte convis ca nu exista nici un participant care sa cunoasca traseul la fel de bine ca mine (de 3 ani ma antrenez pe el si pur si simplu il ador, ii stiu toate secrete si obstacolele). Cred ca asta a fost marele meu avantaj, durerile au trecut si am depasit ca nebunul tot ce am prins si asta m-a facut sa ma simt si mai puternic. Pe Cata si pe Sica i-am ajuns pe catararea spre Gaboni si i-am lasat in urma, pe urcarea spre Saua Tampei am depasit multi concurenti care preferau sa impinga pe langa bike, iar din Sa totul a fost floare la ureche. Pe coborare am fortat mai mult ca deobicei si a meritat, inca 6 concurenti lasati in urma si parca aproape odihnit am ajuns din nou la adidasii de alergare.

Dupa cum ma asteptam chinul deabia de aici incepe, a doua alergare nu e ca prima, e lunga si mult mai inclinata, sau cel putin asa imi dictau muschii. M-au incercat carceii la gambe de vreo 4 ori si nu am mai putut forta aproape deloc pana la scari. Imi era frica ca tot ce castigasem pe bike o sa pierd din nou, dar totusi nu a fost chiar asa...distantele se marisera mult si rar mai vedeam vreun concurent in fata sau in spate. Pe scari am mers incet ca sa nu rist un carcel si a functionat, am reusit sa mai fortez putin pana in zona startului. Aici am avut parte de cel mai tare energizant posibil, un rand de incurajari frenetice de la suporterii mei care mi-au dat o ultima doza de energie pana la final.
Ultima suta de metri a fost cea mai spectaculosa, vedeam finishul si am uitat de toate durerile, asta e sentimentul pe care il asteptam de un an... asta nu poti cumpara niciodata cu un MasterCard !

Imediat dupa final aproape ca mi s-au blocat muschii, am observat ca am facut pana la bike (double snake bite) dar aveam un zambet pana la urechi. Locul 14 pana la urma, din totalul de 63. Pare bine, multumitor pentru mine dar la o mica analiza lucrurile sunt clare. Nu sunt un alergator...inca! Am pierdut enorm de mult pe alergare si mai ales pe a doua. Partea buna e ca am avut al 4-lea timp la mtb, ceea ce mi se pare incredibil. Una peste alta, sunt foarte multumit, dar pentru la anu obiectivele se schimba.

Asadar dupa un lung sezon, bike-ul meu e pe butuci, orgoliul meu e multumit... merit o vacanta! Maine plec in Cypru, fara mtb de data asta.

Multumesc suporterilor, lui Cata pentru poze, lui Liviu pentru incurajarea de pe coborarea de mtb, organizatorilor pentru tot efortul, si nu in ultimul rand fizioterapeutei mele pentru stie ea ce...

O parte din pozele nostre le gasiti aici: http://picasaweb.google.com/siman.mihai/DuatlonCetateaBrasovului2010#


Marius, Cata, eu si Em

Razbunare in Postavaru

Am avut cateva weekend-uri cu ture nu prea reusite: de 2 ori m-am ratacit, la Trofeul Tampa am abandonat si in general lipsa antrenamentelor ma obosit foarte mult. S-au adunat toate si trebuia sa urmeze o zi excelenta si pentru mine, care a venit odata cu tura de duminica din Postavaru.
A fost ideea lui Reli care a fost inebunit de tura de prima oara cand a facut-o. Traseul e “o clasica” pentru noi brasovenii: Schei-Pietrele lui Solomon-Drumul Forestier-Poiana Brasov-Drumul Rosu-Platoul Ruia-banda albastra pana in Valea cu Apa-Poaiana lui Stechil-Schei. Traseul contine tot ce isi poate dori un mountain biker: o urcare usoara pana in Poiana numai buna pentru incalzire, urmata de catarari grele pe Drumul Rosu dar toate finalizate cu o coborarea lunga si foarte tehnica pana in Schei.
Am avut parte de razbunarea mult asteptata, dupa atatea esecuri am prins o zi in care m-am simtit foarte bine si chinuindu-ma sa ma tin dupa Reli am reusit un timp excelent pe urcare (o ora si 40min din centrul civic pana pe Platoul Ruia). A fost doar prima oara anul aceasta cand am urcat in Postavaru, dar la vale mi-am reamintit ce inseamna o coborarea tehnica – un traseu pe care eu il gasesc ideal pentru un concurs de mtb. Spatele m-a chinuit foarte putin si am reusit sa ma bucur de o tura frumoasa dar si muncita alaturi de Reli care si el a fost extaziat de traseu.

Mai multe poze aici: Postavaru

Rataciti la Sfanta Ana

Am reusit din nou contra performanta de a ma rataci cu succes “in the fucking woods”. De data asta am plecat la lacul Sfanta Ana pentru a evada putin din oras si am luat bike-urile cu noi pentru a incerca traseul de la triatlonul de curand desfasurat aici. Cu harta in mana si increzatori in simtul nostru de orientare (amortit se pare) am plecat in cautarea traseului putin peste ora 12, in toiul caldurii.
Primii 5 km i-am facut dupa harta dupa care am gasit marcajele ramase de la traseul triatlonului. Dupa o coborare tehnica si interesanta prin padure am ramas fara marcaje si cu 3 trasee de ales, lucru care ne-a dat peste cap. Bineinteles ca am ales traseul gresit, ne-am invartit in cercuri, am regasit marcajele, am reajuns pe traseul pe care il mai parcursesem odata si tot asa timp de vreo ora. Intr-un final am urmat un forestier care ne-a adus langa o stana; salvarea parea sa vina de la unul dintre ciobani, din pacate am uitat ca suntem in judetul Covasna si localnicii nu cunosc limba romana.

“-Alo domnu’! Soseaua incotro e ?
-NEM.
-Soseaua bah !
-Ahh… p’acolo”

Acel “p’acolo” s-a dovedit a fi un forestier ce urca prin padure, cu 2-3 ramificari pe care le-am nimerit din fericire si am iesit in sosea undeva la 5-6 km de lac.
Din nou nu zic ca a fost nasoala tura dar acel sentiment de ratacire e cam ciudat, apare un fel de presiune, cumulata cu caldura si terminarea apei din bidon … dar totul a iesit ok, tura a fost zdravana si balaceala din lac de dupa a meritat tot efortul.

Ceva poze sunt aici: Sfanta Ana

mountain bike- Mountain Bike (MTB) is approximately 1990 in Indonesia was booming

Mountain Bike (MTB) is approximately 1990 in Indonesia was booming. The actual bike used for off road terrain in a while even that is often found in street-road. MTB fans ranging from children to adults. Now, in line with the time, the MTB is still running, but natural selection has occurred. MTB has been entered in the Indonesian National Sports Committee (KONI) as a sports competition was held.

But also for those who truly mencintainya, they travel by bicycle with consistency. They make up far outside the city, only to find the route or terrain is challenging. For example, roads in the village or not all corners of the asphalt. Adventure with a bicycle no less interesting with mountain climbing or other activities out door.

Habituate only on holidays, MTB fan group do a “crawl” to the suburbs, only to enjoy the atmosphere of the village and the other from the other, and make the body become healthy. Exploration of the mountain bike even if it seems easy, but if you do not support the physical pleasure is not earned but misery!
“People who pooh-pooh this event, usually only briefly. Tomorrow, tomorrow surely own a bicycle had been a warehouse or old iron, “said Supriadi (45), the MTB fans living in elite housing Jatibening. People like this, according to him, quick-fed. Different with those in the MTB, which is always looking for new areas and the track for cycling with his friends. This must be done because it will always cause a sense of fun
For the father of three children, pro-MTB has become the blood of the meat. Evidence, almost every sunday that traveled by it. If not with his friends who have the same hobby, he was her son to get around the outskirts of Jakarta. Despite this area for already “packed” with the building, but what can make than not at all.
But if with friends, he often carry a bicycle with a car outside the city. This last area to do their Cisarua, West Java. There, even though still close to Jakarta, still leaving places for the challenging and beautiful. One example is the Gold Mountain, the tea plantations spread wide, from the Safari Park to Peak.
Supriadi villa has a chance in Cisarua, often wearing vilanya as a base to start the exploration. Route that was taken from the entrance to the Safari Park. About mid way, he and his friends turn to enter the left lane. Of course, this upgrade of the track only with no flat roads. “If we do not rise to the usual, direct the breath out and surrender!” He said.
from : ubicycle.files.wordpress.com sepeda gunung